„Dacă îți place risotto, trebuie neapărat să mergi la Melotti!”, mi-a spus într-o seară o colegă de serviciu, auzind că mă pregătesc de un city-break la Roma.
În ceea ce mă privește, aveam pentru risotto sentimente amestecate. Nu știam dacă îmi place sau nu. Nimerisem și mai bine făcut, și mai puțin bine. Mi se pare uneori că pilaful făcut de mine pe aragaz este cel mai bun risotto din lume. Așa că nu am știut, în primul rând, să-mi răspund mie la întrebarea dacă îmi place sau nu risotto.
Totuși, ca să îmi răspund la această întrebare, m-am gândit că cel mai bun loc ar fi această risotterie. Zis și făcut. După ce i-am studiat produsele și localizarea, am trecut-o în programul nostru „roman”.
În drumul dintre Pantheon și Castelul Sant Angelo, la dus sau la întors, în funcție de foame, urma să ne oprim acolo.
Cum era să rămânem fără risotto pe motiv de lipsă rezervare
Am găsit risotteria repede, părea să aibă mese afară, ceea ce pentru noi era perfect. Vremea frumoasă și caldă ne făceau să ne dorim să stăm numai afară.
În timp ce stăteam și studiam meniul la intrare, un ospătar s-a apropiat de noi și ne-a întrebat dacă avem rezervare. La asta nu ne gândisem… deși ar fi trebuit. I-am spus că nu și l-am întrebat când se eliberează o masă. Nu ne era chiar așa foame…
Destul de fâstâcit, ne-a spus că nu mai avea posibilitatea de a ne face o rezervare în ziua în curs. Ne-a rugat însă să așteptăm puțin. După câteva minute s-a întors și ne-a întrebat dacă suntem de acord să ne aranjeze o masă pentru două persoane aproape de bucătărie. A spus că există această posibilitate dacă nu ne derajează apropierea de bucătărie. Bineînțeles că nu ne deranja, așa că am acceptat.
După ce i-am arătat Certificatele Verzi ne-a adus meniul și ne-a lăsat să ne decidem.
Ce risotto am ales
Ceea ce este specific la această risotterie este faptul că absolut totul este pe bază de orez. Antreurile sunt din orez, până și bruschetele sunt cu pâine de orez, felurile principale sunt doar diverse combinații de orez iar desertul este tot pe bază de orez. Până și berea este pe bază de orez.
Știți, probabil, berea italienească Birra Moretti. La Risotteria Melotti se servește bere… Birra Melotti, bineînțeles, pe bază de orez… 😊
Nefiindu-ne chiar așa foame, am comandat ca antreu o porție de arancini cu sos (le știam din Sicilia și ne plăceau) și, la felul principal, soțul a ales un Risotto all Isolana nel Pentolino, felul lor consacrat, iar eu am ales un risotto cu fistic, Risotto con Crema di Pistacchi e Burrata. Normal, nu puteam să nu încercăm Birra Melotti.. Abia așteptam să vedem cum era risotto „la mama lui”.
Primele au sosit „arancinele”, cum le spunem de câțiva ani încoace. În fiecare zi acestea sunt preparate diferit. În ziua în care am fost noi, aveau arancini de orez (bineînțeles) cu cerneală de sepie și un sos de maioneză.
Pentru mine a fost o surpriză foarte plăcută, fiind amatoare de tot ce înseamnă „marin”. Soțul nu a fost foarte încântat însă, mai ales după primul dumicat. Apoi, după vreo 2-3 înghițituri, îl aud: „Știi, după ce te obișnuieși cu aroma, sunt chiar mișto. Sunt… altceva!”.
Eeee. La felul principal lucrurile au stat puțin diferit. Al lui era cu carne tocată de porc și vită. Deci, practic, un pilaf cu carne tocată. Nu ar fi fost nimic deosebit dacă nu ar fi avut un puternic iz de condimente puțin ciudate în combinație cu pilaful. Să amesteci într-un pilaf cu carne scorțișoară, nucșoară și încă ceva dulceag nedefinit, e puțin nereușit… cel puțin pentru gustul nostru.
Al meu a fost ceva mai reușit. Bine, mie îmi place fisticul, așa că, pot spune clar că mi-a plăcut alegerea. Nu mi-a plăcut însă la fel de mult ca antreurile. Dacă știam că sunt așa bune, comandam de la început numai din alea. 😊
Încă nu pot să spun dacă îmi place sau nu risotto
Da, după ce am experimentat Risotteria Melotti, nu știu să spun dacă îmi place sau nu risotto, deși am fost convinsă că îmi voi da răspunsul.
Risotto este, pentru noi, un pilaf puțin mai altfel. Mă întreb dacă mi-ar mai fi plăcut atât de mult „arancinele” de orez dacă nu erau preparate cu cerneală de sepie. Mă întreb dacă, din porția mea de risotto, mi-a plăcut doar fisticul sau tot felul de mâncare. Mă întreb dacă porția soțului ar fi fost mai plăcută fără ingredientul acela dulceag sau fără scorțișoară. Nu știu. Deci nu știu încă dacă îmi place sau nu risotto. Cred că trebuie să mai dau o tură pe-acolo.
„Măi, n-a fost rău, ca experiență. Dar, dacă îmi spui mâine că mergem tot aici să mâncăm, îți urez drum bun. Papă tu! Eu mă duc să-mi iau o pizza!”, mi-a spus soțul când ne-am văzut în stradă cu burțile puse la cale.
În concluzie, ca experiență, merită să treceți pragul Risotteriei Melotti. Aș merge chiar până acolo încât aș afirma că este un must în cadrul unui traseu turistic culinar. Dacă sunteți însă mai clasici, mai tradiționali, nu mergeți la Melotti, că dați banii de pomană.
Și că tot a venit vorba de bani… Nota de plată pentru 2 persoane, cu ce v-am povestit mai sus, plus 2 beri de orez plus, normal, servizio e coperta, s-a ridicat undeva la 46 de euro. Nici scump, nici ieftin. Rămâne la latitudinea fiecăruia dacă merge să experimenteze la Melotti sau nu. Eu, una, parcă m-aș mai duce o dată! 😊
