Am ajuns în Venus. Mizerie cât vezi cu ochii. Pet-uri, mucuri de țigară, inclusiv urme clare ale nevoilor fiziologice satisfăcute de ai noștri pe domeniul public.
Trotuare pe care trebuie să circuli cu mare grijă. Nu de alta, dar „craterele” din asfalt îți arată că ești în România, țara lui „dăm în gropi”.
Asta deși hotelierii percep taxă de stațiune. 50 de lei am plătit pentru cinci nopți, șase zile. Pentru refacerea infrastructurii stradale, a bâjbâit, vizibil jenată, doamna de la recepție… Jenată fiindcă știa și ea cum arată drumurile în stațiune, dincolo de hotel.
Terase pline ochi și prețuri de Dubai pentru servicii de 2 lei. Se vede treaba că nația asta, a noastră, nu a învățat nimic de la alții. Că turismul românesc e, din păcate, în continuare, un fel de „s-a întâlnit hoțul cu prostul”, primul introducând ceea ce el numește „taxa de fraier”.
Din start spun că nu sunt un om pretențios. Mă adaptez ușor, oriunde, atâta timp cât decența și curățenia caracterizează locul, dar și oamenii. Mi s-a spus încă de când am plecat la mare, „la noi”, să nu fac prostia asta.
De la taxiuri și până la pizza, totul este la suprapreț
La banii pe care i-am plătit (undeva la peste 5000 de lei, cu tot cu cheltuieli „interioare”, să le spun așa) mă puteam bucura „în afară” de servicii ireproșabile, prestate de oameni care știu cu se mănâncă treaba asta atât de grea pentru noi, românii, numită turism.
Am zis, nu, merg la noi, ce poate fi atât de rău… Păi exceptând hotelul, o oază de liniște, cu o curte superbă, plină de verdeață și extrem de bine îngrijită, cam totul.
Un taxi ruta Mangalia – Venus, adică nici 6 kilometri, 30 de lei. Un domn, aparent amabil, mă duce la destinație și îmi dă cartea lui de vizită. Sămânța agățată inestetic printre dinți nu e un impediment pentru om în a-și promova afacerea. Între două, trei înjurături adresate altor participanți la trafic, îmi dă cartea lui de vizită. „Fac și eu asta în timpul liber. Sunați-mă dacă aveți nevoie. Nu pot eu, trimit băieții. Vă rezolv.”
Mulțumesc, ce să fac… Mă rog la Dumnezeu doar să nu am nevoie.
Ajung la hotel. Frumos. 4 stele. Personal amabil. Curățenie. O curte interioară splendidă. 4000 de lei plătiți pentru trei persoane dintre care unul copil. Cred și eu. Nu pot rămâne sechestrată în oaza asta de frumos. Trebuie să ies. Și atunci mă „lovește” în moalele capului românismul autentic.
Se circulă greu în stațiune chiar dacă plătești 5 lei taxă pe zi
Drumul până la plajă e o aventură. Trotuare pulbere, claxoane, șoferi nervoși ce caută în zadar un loc de parcare. Înjurături de toți sfinții cât cuprinde. Fac abstracție de ei, încerc să le găsesc circumstanțe atenuante. Îmi zic: „au condus mult, au clacat și ei”. Înaintez. Părinți care își ceartă copiii pentru că vor una – alta. Mai întâlnesc și oameni civilizați, însă, îi număr pe degete.
Terase? O, da… La tot pasul. Și dacă nu se aude Salam, parcă nu ești la tine acasă. Fata mea vrea pizza pe vatră. Asta e, oprim să îi facem pofta copilului.
Citește și: Grădina verde a stațiunii Venus. Resort Dana, un loc de unde nu aș mai fi vrut să plec
Ospătarul încurcă comanda. Vine colegul cu scuzele de rigoare: „E nou, nu și-a notat ce trebuie!” Nu-i nimic, zic. Așteptăm comanda corectă. Și vine după vreo 50 de minute. O pizza și un Nestea de piersici. Cash, spun eu! 50 de lei spune și el, al doilea ospătar, cel care, cât de cât, știa să preia o comandă cum trebuie. Fac calcul repede. Dublu față de o terasă unde, ce-i drept, nu bate briza mării…
O ciorbă de văcuță, 24 de lei, o porție de hamsii (100 g) de care nu te puteai atinge cu prea mare drag dat fiind uleiul rânced, și ea 15 lei. Apa? 7 lei sticla mică. Zic, asta e! Am venit la mare, hai, așadar, să vedem marea!
Mizeria de pe plajă nu este un mit
O plajă murdară, tomberoane pline ochi și un miros de îți muta nasul. Veșnicii comercianți, negrii tuci, care fac slalom printre prosoape și șezlonguri, vânzând de la zmeură, porumb fiert și „nămol de Techirghiol”, până la șosete și ochelari de brand.
A, și să nu uit, bilete la concertele lui Fuego, Loghin &co. Noroc că am avut șezlonguri gratuite, fiind plaja privată a hotelului. În caz contrar, alți bani, altă distracție!
Dau să intru în apă, să mă bucur și eu că doar de asta am venit, de fapt. Îmi distrag atenția vreo câțiva semeni încinși într-o horă sau ceva. Nu văd controale. Nu sunt distanțări, nimic. Oamenii chiuie și dansează, sătui și inconștienți, parcă, de toate semnalele autorităților. Trecute și prezente. Cu borseta pe piept, tribalul pe brand și foto. Cât mai multe foto ca să vadă și cei de acasă ce bine sunt ei.
Ignor și asta, ce să fac. Intru în apă. Fiica mea mă întreabă de ce miroase atât de urât, a „ou clocit”. Dă-i și explică-i copilului și distanțează-te de șezlonguri și zona urât mirositoare, altfel riscam să rămânem doar la piscina hotelului timp 5 zile. Curățenie pe plajă? Neam!
Îmi vin în minte imaginile din Grecia lui 2019 când, la 5,6 dimineața, vedeam oameni angajați să curețe plaja pentru ca turiștii să se simtă așa cum merită. La noi? Noi se pare că nu merităm!
Am fost și la parcul de distracții… altă aventură
În cea de-a treia zi, fata mea vrea în parc de distracții. Mă interesez și văd că există așa ceva în Saturn. Chem taxiul, nu am încotro. 25 de lei îmi cere pentru 2 kilometri și un pic. Alți 25, la întoarcere.
Parcul de distracții? O speluncă cu niște tiribombe ruginite și obosite. Mi-e cam teamă să las copilul, dar nu o pot priva de bucuria de a se distra. Așa că, zic „Tatăl Nostru” și o las să se bucure în limitele impuse de mine. Ea are 11, nu realizează, eu, da. Ea se bucură, eu nu pot. Când văd „ jecmăneală” la tot pasul, condiții nesigure și insalubre, îmi vine să urlu. Nu o fac, știu unde mă aflu și mă abțin.
Mulțumesc lui Dumnezeu, copilul se distrează la cei 11 ani pe care îi are. Deși, când se dă jos din „fiarele bucuriei” îmi spune că mai fain era în Grecia. Sau în Bulgaria. Sau oriunde pe planeta asta. Îi dau dreptate. Îi spun că la anul ne vom „ trăda” din nou țara și așa zisa ei „ospitalitate, servicii de calitate și siguranță” pe care ni le oferă.
Ajung repede la concluzia că nu ei sunt de vină. Ei, hotelierii. Ei, comercianții. Ea, Primăria Mangalia, care percepe taxa de turist pentru modernizarea stațiunilor ce arată jalnic. Noi suntem. Noi fiindcă acceptăm. Noi fiindcă nu realizăm. Sau, dacă o facem, considerăm că tot mai bine e acasă. O fi, dar ăsta nu vreau să fie „acasă” al meu. Mai bine printre străini! Măcar acolo știu, din experiență, că voi fi respectată. Eu și buzunarul meu!
În rest, hai să fim mândri că avem o țară frumoasă și hai să o facem și pe ea mândră de noi. Că îi crapă obrazul de rușine… și asfaltul!
P.S. Cafeaua turcească la nisip a fost senzație. Răsăritul și apusul la fel!
adevarata problema( si pe care sunt sigur ca o stiti si dvs ) este educatia, comportamentul si atitudinea majoritatii semenilor nostrii . Este o tara aproape neguvernabila datorita indolentei, hotiei si lipsei de bun simt – si asta se reflecta in aproape tot ce este in jurul nostru si in viata de zi cu zi. Mai pe scurt: in concediu veti intalni aceeasi conationali pe care -i intalniti acasa…
Nu degeaba merg de 9 ani la Balcic, la plaja la Albena.
Bai fratilor!!! Am fost si eu in Venus acum 2 saptamani. Eu am mancat ciorba de vacuta la 11 lei, super buna, apa plata am luat cu 3.5 lei. Pizza am mancat cu 30 lei, pe vatra, super buna. La Saturn am fost dar, pe jos, pe malul marii, ca eram in concediu. Manele nu se auzeau dupa 11 seara!!
Hai sa nu mai ponegrim atat si sa vedem adevarul. Infrastructura da, lasa de dorit dar nu am auzit soferi injurand in trafic.
Daca lumea s-ar comporta ca in Grecia, poate ar fi mai curat si la noi dar, aici se comporta … ca in Romania!!!