E clar, simpaticul nostru ghid, Cristi Minculescu, se simte atât de bine printre copii, încât a devenit și el unul dintre ei. Dacă îi privești cum interacționează, nu știi care este adultul. Și, cu toate acestea, când vine de vorba de siguranța piticilor, situația se schimbă rapid.
În această zi Cristi a avut parte de distracție împreună cu piticii, dar și de momente tensionate. Să vedem ce ne povestește chiar el.
Urmare de AICI
„Începem ziua cu alarma telefonului. Nu mă încântă nici pe mine sunetul, darămite pe copii. Mai amân un pic și, pe la 08.10, sărim din paturi. Pe la 09.00 vrem să mergem să vedem cum escaladează „oamenii mari”, să își facă și voinicii mei o idee despre căţăratul pe stâncă. Mâncăm, ne facem și câte un sandviş și, cu bagajul pregătit, stăm la soare să vină cei mari. Astazi merg cu piticii în Vărărie 🙂
Drumul prin „mini orăşelul” cu terase, zona de food și tarabe cu tot felul de suveniruri le cam face cu ochiul, dar rezistă și ne continuăm drumul spre stâncă. Sunt impresionați, uimiți și un pic speriați de peretele vertical de piatră. Vedem un pic cum stă treaba cu escalada și apoi ne vedem de programul nostru spre Canionul Zănoaga și Cascada „7 Izvoare“.
Avem de mers cam 20 de minute cu maşina și, apoi, cam două ore pe potecă prin Chei. Piticii merg bine, dar cam repede, ritmul fiind dat şi azi de Alex și Ari. Și depăşim pe toată lumea întâlnită pe traseu. Nu prea stau de poze astăzi. În ultima parte a traseului ajungem la Lacul Zănoaga, iar de aici mai avem vreo 15 minute până la cascadă.
Găsim zmeură pe marginea drumului și începe lupta între pitici. Ajungem la cascadă, unde este cea mai pură apă din lume și suntem aici! Le umplu bidoanele cu apă și bem cu nesaț din ea. Facem și câteva poze și, normal, că vine iar ora mesei.
Ne aşezăm direct pe drumul de macadam şi ne bucurăm de cele mai bune sandvişuri. Masa ne este întreruptă de o albină care îl înțeapă pe unul dintre pitici 😱 Ne punem în mișcare mult mai repede decât ne doream. Nu e grav, nu se umflă locul înţepăturii…, răsuflăm uşuraţi.
Citește și: Jurnal din tabără – Ziua 1 – Prima zi cu: drumeție, plimbare cu trăsura, escaladă și… mai ales… fără telefoane!!!
Reluăm traseul, dar în sens invers. Avem iar vreo două ore de mers. Pe drum, problemele de logică, filosofie și șicanele se împletesc perfect… Stau o perioadă „arbitru”, după care renunț și îi supraveghez din spate cu Casi, „piticul” grupului. Vedem câţiva turiști în față și pare amuzant să îi speriem că vine ursul 😁😃🤫
La un semn, încep să urle și să fugă că vine sălbăticiunea. Cei din faţă par a se panica în primă fază, dar se prind de poantă. Când ne apropiem, o dăm pe glume şi ne împrietenim cu ei şi, astfel, o bucată bună de drum mergem în formație extinsă. Timpul trece altfel și nici nu știm când ajungem la barieră, de unde ne continuăm drumul cu maşina. Gata, am ieșit la maşină. Am mers mult mai repede, doar o oră şi jumătate.
Ne întâlnim cu un cioban cu turma lui și începem să facem pariuri în legătură cu numărul oilor. Ba 80, ba 120, ba 200. Îl întrebăm până la urmă câte are, iar răspunsul ne surprinde pe toţi…600. Nu prea ne ies și reformulăm întrebarea în încercarea de a afla câte are aici, pe pajiştea asta… 600. Ne spune că sunt 600 în total, mai la deal, mai la vale. Ooook, ne continuăm drumul.
Ajungem la Turbărie, dar nu mai au chef. E deja ora 15 și le este foame. Mergem la cazare, ne schimbăm mai lejer şi la masă cu noi. Ciorba dispare repede și facem loc rapid felului doi. Lenevim un pic în sala de mese, după care ne îndreptăm spre „casă”.
Juniorii sunt obosiți de data asta. Urma să facem escalada, dar nu e momentul potrivit. Decidem să lenevim în hamace o vreme. Luca și Răzvan vor sa jucăm fotbal, ceilalţi vor să doarmă 😂.
Citește și: Jurnal din Ararat, „muntele biblic“ – Ziua 7 – Ce obiective poți vizita în Doğubeyazıt și locul unde poți savura, din plin, preparate kurde cu numai 13 dolari/persoană
Pe Casi îl doare capul, iar Miei începe să îi curgă sânge din nas 😱 . Azi avem de toate, e „ziua răniților“! Fac pe „doftoru’“ şi suntem cu toţii pregătiţi pentru joacă.
Din portbagaj alegem arsenalu’: hamacele, mingea, arcurile și săgețile și ustensilele de confecționat diverse.
Am în plan să le fac praștie clasică și praștie românească. Trebuie să trecem iar râul și căutăm un loc să putem trece pe pietre. Ajungem la baza pădurii și „teroriștii” se împrăștie. Unii la fotbal, alții (altele) la arc și tras la țintă. Eu, cu munca de jos, 😂 pun hamacele.
E liniște, în sfârșit, se joacă toți fără divergenţe. Nu vă gândiţi că a durat mult minunea… După ce s-au certat la fotbal, şi-au continuat disputa şi la hamace.
Le fac prima dată praștia clasică din zgârci. Începem să o folosim și par destul de încântaţi de efecte 😉
Urmează praștia romană, care este din sfoară și o improvizație din leucoplast. Pare că asta îi încântă mai mult. Facem câteva exercitii și usor, ușor, rămân doar cu Casi. Ceilalți au fugit iar în hamace. E clar că sunt obosiți azi. Pe la 18.00 vor iar la masă😂 Sunt curios dacă acasă mănâncă tot atât de des şi cu atâta poftă.
Citește și: Cristi Minculescu, ghidul care ne-a adus Himalaya aproape, ne poartă şi pe Muntele Athos
Îmi aduc aminte că am luat și saci pentru a face întrecere. Sigur o să fie amunzant!
Îi adun și începem concursul! Rând pe rând sunt în fruntea echipei, cad, se ridică și o iau de la cap. Râd cu toții!
Strângem toate „jucariile” și mergem spre râu. Găsim locul și, de data, nu vor să îi mai iau în spate, cu promisiunea că nu vor cădea în apă.
Totul bine, până la Mia. Știu că are echilibru și nu îmi fac griji. Sunt încă în râu cu picioarele. Sare pe primele pietre, îmi dă mâna, sare pe ultima piatră mare şi mă relaxez. Se relaxează și ea mult prea devreme şiiiiii… alunecă în apă. Toţi râd, chiar și ea, iar eu, singurul disperat, aproape că o arunc pe mal.
Repede, la schimbat şi la masă! Ne-am împrietenit cu bucătarul cabanei și suntem răsfățați iar 😀. Azi, la desert avem clătite sau pepene. Înfulecăm aproape tot din farfurie și, cât am stat de poveşti filozofice, a venit noaptea. Plecăm pe întuneric spre Salvamont. Alegem o scurtătură și ajungem repede
Au acces la telefoane, asa că încep să povestească părinților pățaniile de peste zi. Par veseli, dar cu toţii foarte obosiți. Urmează dușul, și, la ora 22.00, nu comentează nimeni când le dau stingerea.
Mâine e o zi şi mai grea, dar tot #sprevarf!”
Citește continuarea AICI
Despre turele lui Cristi, dar și poveștile de pe alți munți, puteți citi și pe site-ul lui: https://sprevarf.ro/ sau pe pagina lui de facebook: https://www.facebook.com/pemuntecucristim
