De ce nu?, aș întreba eu…
Da, Thassos este o destinație preferată de români (și nu numai de ei, la mare concurență fiind și sârbii) din mai multe motive. Principalul este că e cea mai accesibilă insulă grecească. Urmează apoi prețurile practicate, care nu sunt așa mari, și diversitatea a ceea ce Thassos are de oferit. De la mare la munte, de la tradiții la scufundări, cred că nu există ceva să nu poți face aici.
Dar, în vară, insula tinde să se aglomereze. Plajele celebre ca Golden Beach sau Paradise Beach sunt înțesate de oameni „ca sardelele”, așa că, cu greu te mai poți gândi la o escapadă în anul 2021.
Aș vrea să vă prezint astăzi două alternative la clasicele Golden și Paradise. Se numesc Prinos și Pachis și, în opinia mea, se pliază perfect pe cerințele acestui an: distanțare socială, locuri neaglomerate, destinație ușor de ajuns.
În urma discuțiilor din luna februarie cu oficialii greci, românii vor putea intra în Grecia în această vară pe baza adeverinței de vaccinare sau a testului PCR negativ. Nu li se va mai impune măsura carantinării. Totul pare a fi favorabil unui sejur în insula Thassos.
Plaja Pachis, umbră naturală și apă puțin adâncă
La o simplă căutare pe Google Maps, nici una, nici alta nu par prea ofertante din punct de vedere plajă. E adevărat, nu se compară cu Golden Beach, dar nici popularea acestora nu se compară. Adică ce câștigi să stai pe o plajă lată și să faci slalom până ajungi la apă, când poți sta pe o plajă îngustă și să ai acces direct la apă?
Plaja Pachis se află în partea de nord-vest a insulei și se bucură de umbra pinilor care o acoperă mare parte a zilei. Intrarea în apă este lină, și este ideală pentru cei cu copii mici.
Ceea ce nu se vede în pozele de prezentare ale unităților de cazare din zonă este faptul că, după nisipul fin al plajei, exact la intrarea în apă, pe fundul mării, se află o centură de pietre. Nu sunt bolovani, nu înțeapă, dar… pot deranja la un moment dat. Centura este îngustă, dar există și pentru noi a fost o surpriză. Nu găsisem nicăieri pe site-urile unităților de cazare din zonă această informație. Așa că a trebuit să ne achiziționăm papuci speciali de apă deoarece, mai ales cei mici, se plângeau de această centură de pietre.
Cazare în zona Pachis
Ca și cazare în zonă, în buza plajei se află Filio Studios și Katerina Studios. Ambele oferă cam aceleași condiții. Au studiouri dotate cu baie și chicinetă, au curte cu loc de joacă și acces direct pe plajă. La plajă sunt puse la dispoziția turiștilor șezlonguri gratuite.
În timpul sezonului însă prețurile practicate sunt destul de mari. Un studio poate ajunge și la 120 euro pe noapte, ceea ce face ca diferența între extrasezon și sezon plin să fie foarte mare. Ca să vă faceți o idee, în extrasezon (sfârșit de mai și început de octombrie), același studio este la 35 euro pe noapte. Personal nu cred că prețul piperat este justificat de condițiile de cazare. În fond și la urma urmei sunt studiouri așa cum găsești peste tot în Grecia. Doar amplasarea le face mai deosebite.
Am fost acolo cu ani în urmă în capăt de sezon (sfârșit de mai – început de iunie). Mi-a plăcut mult dar, pentru că în anii următori am mers numai în sezon, nu am mai revenit. Prețurile ridicate au făcut ca această cazare să fie scoasă din calcule.
Skala Prinos, plaja unde revenim aproape în fiecare an
Nu departe de Pachis, în vestul insulei, se află Skala Prinos. Este cunoscută mai ales ca fiind portul în care sosesc ferry-urile din Kavala.
Am descoperit acest loc în urmă cu 4 ani și de atunci, chiar și de două ori pe sezon, ne-am întors.
Motivul principal a fost plaja fără pietre și neaglomerată. Dar la acesta se mai adaugă: intrarea în apă lină, cu nisip fin, adâncimea apei mică ideală pentru copii, lipsa valurilor (fiind golf nu sunt valuri iar copiii sunt în siguranță) și condițiile de cazare multiple „în buza plajei”.
Deși plaja este mică, nu este aglomerată deoarece aici nu vin la plajă decât cei care sunt cazați în zonă, iar unitățile de cazare sunt vile cu un etaj cu 4-6 camere. Fiecare unitate de cazare pune la dispoziția turiștilor șezlonguri gratuite. Drăguț este că acestea sunt pe plajă și, la check-in ți se indică ce culoare de șezlong poți folosi pe parcursul sejurului. De exemplu: albe sunt la Malimi, cele portocalii sunt la Paschalitsa, cele albastre sunt ale celor de la Ntontas și… cam atât. Acestea sunt cele trei unități de cazare de pe plaja din Skala Prinos.
Desigur, plaja este mai lungă, nu e doar în fața acestora, dar în cealaltă parte vin cei cazați mai în spatele primei linii din fața mării: Prinos Mare, Athina, și altele.
Cazare în zona Skala Prinos
Da, cunosc multe dintre cazările din zonă, pentru că am stat în multe din ele, în funcție de ce am găsit disponibil. Da, preferința noastră principală a fost întotdeauna Paschalitsa, dar am mers și la Malimi, și la Prinos, și la Athina.
Ca și prețuri, în iunie și în septembrie noi am plătit cam 50-55 euro pe noapte pentru un studio dublu cu baie, bucătărie și balcon la Paschalitsa, 35-40 la Malimi și tot cam atât la Prinos Mare.
Diferența este și faptul că la Paschalitsa ai chicinetă în cameră, la Malimi și la Prinos Mare nu, bucătăria este la comun.
Posibilitățile de luat masa în zonă sunt destule. La majoritatea restaurantelor cu vedere la mare am plătit și 35-40 de euro pe un prânz. Asta până am descoperit Taverna Nest, unde, cu 30 de euro luam prânzul 4 persoane. Mâncarea de acolo este gătită ad-hoc, tradițională și foarte gustoasă. E adevărat, nu au meniul diversificat ca restaurantele „cu ștaif”, e adevărat trebuie să anunți cu o zi înainte dacă vrei supă la prânzul de a doua zi, dar compensează calitatea produselor, și atmosfera de tavernă în care timpul parcă a stat în loc.
Posibilități de distracție în Thassos
În afară de plajă, mare, vizitarea obiectivelor turistice de pe insulă, serile grecești și croaziere (pe care toată lumea le face și găsiți adevărate ghiduri pe net despre ele), aș vrea să vă propun două activități mai altfel: scufundările și parasailingul.
Pentru parasailing îi pot recomanda pe cei de la Albatross care își desfășoară activitatea pe plaja Pefkari. În 2019 prețul unei aventuri de 10 minute în tandem, adică parașută dublă, era de 50 de euro. La un cost suplimentar de 8 euro primeai dvd cu poze.
În ceea ce privește scufundările, deși chiar în Skala Prinos există un centru de „diving”, după ce am studiat mai multe oferte, am ajuns la cei de la Vasiliadis care au ca punct de plecare Potos.
Comunicarea cu ei a fost deosebit de facilă, pentru că Denise, care este unul din instructori și probabil specialist în relații cu publicul român :), este româncă.
Prețul pentru o scufundare în 2019 era 50 de euro de persoană. Echipamentul complet este inclus, instructorul privat este inclus. Scufundarea propriu-zisă durează doar 30-40 de minute, dar drumul și pregătirile… și așteptarea (pentru că scufundările pot fi pe mai multe grupe în funcție de numărul de participanți și stai după toți)…. Cert e că am plecat la ora 10:00 și am ajuns înapoi la cazare în jurul orei 16:00. A meritat însă!
Ca fapt divers, anul acesta am rezervat pentru familie tot un sejur în Thassos, în Skala Prinos, la sfârșitul lui august și începutul lui septembrie. Pentru o cameră dublă cu balcon și o cameră triplă vom plăti un preț de 60 de euro/noapte. Asta înseamnă 30 de euro/cameră la 50 de metri de plajă!
Pentru cârcotași și susținătorii litoralului românesc: Credeți că găseam așa ceva la acest preț pe litoralul nostru? Doar întreb…