Pentru că mi-am propus ca în fiecare weekend, de acum încolo, să vizitez măcar un muzeu prahovean până le epuizez, după Castelul Iuliei Hasdeu de la Câmpina de săptămâna trecută, săptămâna acesta a fost rândul Casei Memoriale Nichita Stănescu din Ploiești.
Am ajuns undeva în jurul orelor prânzului pe strada Nichita Stănescu din apropierea mallului AFI Ploiești. Acolo, scăldată în lumina caldă a toamnei blânde, ne aștepta casa în care s-a născut și și-a petrecut copilăria Nichita Stănescu, marele poet al „necuvintelor”.
Casa a intrat în patrimoniul Ministerului Culturii la începutul anilor 2000, după ce a fost răscumpărată de la foștii chiriași deveniți între timp proprietari.
Anul acesta, pe 13 decembrie, data morții poetului, se împlinesc și 10 ani de când Casa Memorială Nichita Stănescu a fost deschisă publicului pentru vizitare.
Ajunși la poarta galbenă am apăsat clanța cu intenția de a intra în curte. Poarta însă era încuiată și niciun semn nu ne anunța că ar fi fost închis. De altfel, pe internet programul afișat era de marți până duminică între orele 9-17. Numai marțea era închis. Așa că am apăsat soneria de la poartă.
Imediat, dintr-o clădire ce părea a fi secundară, și-a făcut apariția o femeie care ne-a descuiat imediat poarta. „Bine ați venit! De unde ne vizitați?”, ne-a întâmpinat cu o voce caldă în timp ce încuia poarta în urma noastră… Tot ea dădea biletele de intrare, tot ea ne-a fost și ghid. 8 lei este taxa de vizitare și în acești bani este inclus turul casei și ghidajul.
Citește și: Pont: Cum să te bucuri de mini-vacanța de 1 Decembrie și să scapi de aglomerație și de prețurile mari
Vizita începe din dormitorul unde s-a născut și a copilărit poetul. Tot mobilierul este cel original, cu excepția patului care a fost recondiționat. Pe pat se află ursulețul de pluș, jucăria preferată a copilului „Nini”, așa cum era alintat Nichita în copilărie.
Din dormitor se intră în biroul pe care Nichita l-a folosit în timpul școlii. În Ploiești, acesta a urmat cursurile Liceului Sf. Apostoli Petru și Pavel, actualul Colegiu Național I.L.Caragiale. Aici, în acest birou, obișnuia să studieze, să citească sau să joace șah cu tatăl său. Tot aici este și pianina lui.
Se spune că, atunci când venea de la școală, Nini își arunca pe pat ghiozdanul și se repezea la pianină, la care începea să cânte cu pasiune. Din bucătărie, aflată în celălalt capăt al casei, mama îl auzea și începea să-i pregătească masa.
Un mic salon, o cameră de trecere, face legătura cu sufrageria. Această cameră mică era, se spune, camera preferată a mamei poetului. Tot aici se află și cartea de oaspeți în care cei care trec pragul Casei Memoriale Nichita Stănescu își pot lăsa gândurile scrise.
Sufrageria este locul unde, în prezent, sunt expuse manuscrise ale poetului, precum și exemplare ale operei sale publicată antum. Tot aici se află un portret al poetului. De altfel pereții sunt plini de fotografii de familie sau portrete pictate. De asemenea, vitrinele cu premii pot și admirate tot aici, ca și diplomele obținute în timpul studiilor.
Urmează bucătăria și, ultima cameră, fosta baie a familiei, transformată ulterior în bibliotecă.
Mobilierul din casă, precum și obiectele de decor, vesela, sunt originale și au fost donate muzeului de Mariana, sora poetului, stabilită în București.
Despre Nichita și geniul său
„Nu credeam să-nvăț a muri vreodată…”, este primul vers al poemului preferat al lui Nichita, „Odă, în metru antic”, scris de Mihai Eminescu. Din păcate, pe 13 decembrie 1983, la doar 50 de ani, Nini a învățat ceea ce nu credea că va învăța vreodată.
S-a stins din viață la Spitalul Fundeni, după ce a ajuns acolo pe propriile-i picioare, acuzând dureri insuportabile de ficat. Ciroza hepatică a fost cauza morții stabilită la autopsie. Votca a fost cea care l-a ucis încet-încet, de-a lungul timpului.
Nichita Stănescu era dependent de alcool, lucru cunoscut de toată lumea. Acesta nu îi dădea însă starea de beție specifică. Era pentru el liantul de care avea nevoie pentru a ajunge la acel nivel de geniu creativ. A fost „pactul cu Diavolul” pe care poetul l-a făcut, pact care, de altfel, i-a și adus moartea.
Nu știu dacă, în cazul în care ar fi avut de ales, ar fi ales altceva. Nici nu mai contează… Pentru mulți versurile lui au fost de neînțeles. Pentru alții sunt atât de pline de simboluri, încât nu știu să le interpreteze. Iar pentru alții, poeziile lui își schimbă sensul în funcție de etapa vieții în care sunt citite. Astfel, când citești un poem semnat Nichita Stănescu, are un anumit sens când îl citești în adolescență, un alt sens când îl citești la maturitate și, odată cu înaintarea în vârstă, poate căpăta alte noi valențe și semnificații.
Poezia lui Nichita este, așa cum a fost și autorul în timpul vieții, de neînțeles pentru mulți. Cu toate acestea, atât Nichita, cât și opera lui, sunt valori incontestabile ale poporului român și, în plus de asta, faptul că în Ploiești poate fi vizitată casa în care acesta s-a născut și a copilărit, aduce într-un fel Ploieștiul pe harta turistică a iubitorilor de literatură.
Casa Memorială Nichita Stănescu, de pe strada cu același nume din Ploiești, este deschisă oricui vrea să arunce o privire pentru a înțelege mai bine geniul care a fost Nichita, marele poet „al necuvintelor”.
