AcasăPonturi/EvenimenteGala Absolvenților cursului de ofițeri de muzici militare al MApN. Când e...

Gala Absolvenților cursului de ofițeri de muzici militare al MApN. Când e următorul concert?

„Iubita, ai chef de o ieșire duminică seară, pe 22 mai? La Casa Radio este Gala absolvenților cursului de ofițeri de muzică”, m-a întrebat soțul la un moment dat în urmă cu vreo două săptămâni.

Pfff, nu mi-ar fi zis și el să mergem la Rammstein! În plus, în duminica aceea era și cursa de F1… și aveam și de lucru ca la balamuc…

Recunosc, nu am fost foarte încântată, dar mi-a fost nu știu cum să îi spun că n-am chef de așa ceva. Mă plângeam de ceva vreme că sunt neieșită, ar fi fost tare urât din partea mea să refuz. Daaar, ca să nu fie totuși o seară de duminică ratată complet, am încercat să găsesc câțiva parteneri „de chin”.

Recunosc, nu am păcălit prea multă lume… Au venit cu noi doi prieteni din Ploiești și încă o prietenă de la București. „Corina, ne-ai luat să dormim, da? Să sperăm că nu se aude sforăitul…”

Am ajuns la Casa Radio duminică seară, cam cu 10 minute înainte de ora 18, care era anunțată oră de începere a galei. Am intrat, ne-am găsit locurile și am început să ne dăm coate și să punem pariuri care adoarme primul.

„Data viitoare nici nu-ți mai zic!”, mi-a șuierat soțul nervos printre dinți. Cred că îl scosesem puțin din sărite cu hlizeala noastră. Dar… noi venisem la distracție, nu era normal să ne distrăm?

Colac peste pupăză, mândra cea mică (pe care o cărasem după noi pe post de bagaj), începuse să se cam scârțâie că vrea acasă că nu-i place. Ce era să-i placă? Nici măcar nu începuse…

Citește și: Dinant: Orașul belgian unde toată lumea a auzit de românul Vladimir Cosma

Cum-necum, am reușit să ajungem cu ea undeva în partea de sus a sălii, unde ar fi deranjat mai puțin dacă o apucau fițele. Se calmase cu ceva ajutor extern 😊 așa că noi puteam să ne facem în continuare planuri de nani.

A apărut la un moment dat pe scenă o tipă, a vorbit ceva la microfon, recunosc, nu am ascultat-o. Între timp veniseră și cei din orchestră. Nu știu când. Oricum era lume pe scenă. Parcă mă auto-montasem de acasă să nu-mi placă și să mă enerveze tot. Bine, adevărul este că eram și puțin supărată că îi crăpase lui Leclerc mașina în cursă, așa că eram împotriva a toți și toate.

A plecat tipa, a apărut un tip. „Are băț în mână, deci e dirijor… îmi șopti prietena…” Aplauze, chestii… știți voi, ca la un concert… Noi – coate, râsete pe înfundate (ca să nu ne vadă soțul) și tot așa până la primele acorduri. Whaaat? Asta e „Chariots of Fire” a lui Vanghelis! Deci nu creeeed! Și am amuțit. Și eu, și prietenii.

„Auzi, mi s-a ridicat părul pe mine! Tu auzi? Mamă, cum sunăăăă!”, am auzit lângă mine. Și acela a fost ultimul comentariu. Pe scenă, pe primele acorduri, a început să intre corul. Am mai scos telefoanele, am mai filmat, dar atât. Nu a mai râs nimeni, nu s-a mai hlizit nimeni.

Știți senzația aceea, presiunea aceea plăcută pe care o ai în capul pieptului și în gât și simți că îți dau lacrimile de plăcere și nu știi exact de ce și cum? Cam așa s-a simțit, cel puțin de către mine, pot să recunosc, un profan în ale muzicii. Și nu numai de către mine…

Iar corul… n-am cuvinte. Ascultați pe filmare să vedeți și, mai ales, să simțiți…

A fost pentru prima dată când am simțit nevoia să mă uit pe afișul evenimentului. Nu știam nimic, nici cine era dirijorul, nici cine era corul, iar pe soț nu-l puteam întreba pentru că se mutase încă dinainte de a începe, cam supărat, pe rândul de sus. Urma să aflu după eveniment cu siguranță.

Au urmat aproape 2 ore în care singurele momente de deranj au fost cele legate de nerăbdarea mândrei care, oricum, a rezistat mult mai bine decât mă așteptam… Adevărul este că fundalul sonor a fost unul de excepție.

Pe lângă Vanghelis am mai recunoscut Ennio Morricone, Verdi, dar și muzica din filmul Masca lui Zorro. Acestea sunt doar câteva.

Citește și: Marele Premiu de Formula 1 al Ungariei de pe Hungaroring este mai mult decât accesibil din Ploiești

În opinia mea, repet, de profan, apogeul a fost reprezentat de duetul celor doi soliști ai corului MapN, care au interpretat celebra arie Brindisi din Traviata. Știu respectiva bucată muzicală foarte bine. Am ascultat-o de nenumărate ori în multe interpretări. Recunosc, am avut emoții când am recunoscut începutul. Era spre finalul concertului și deja prinsesem mare drag de toți, nu îmi doream să plec cu un gust amar. Nu a fost cazul însă.

Atunci când simți nevoia să tragi puternic aer în piept din cauza emoției pozitive, atunci când ai apăsare și nod în gât, atunci când îți dau lacrimile fără să fii trist, știi că e de bine. Iar duminică seară a fost foarte de bine!

Personal, ca necunoscător, mi-a plăcut mult spectacolul la care am asistat duminică seară. Și nu numai mie…

E ciudat să vezi niște prieteni care au ajuns acolo puși pe glume și care au ieșit la final de-a dreptul „domesticiți”. Și nu pentru că le-a impus cineva ceva, nu pentru că a trebuit să… ceva… orice.

Atunci când asiști la un spectacol deosebit, atunci când ai puterea să recunoști că ai fost un fraier și că te-ai înșelat amarnic la început, poți să te bucuri cu adevărat de tot ce ți se oferă.

Și pentru că merită, trebuie neapărat amintiți protagoniștii Galei de duminică. În fond și la urma urmei, a fost gala lor:

Absolvenții: sublocotenent Gabriel Rotaru, sublocotenent Lavinia Andreea Docița, sublocotenent Răzvan Hanganu, sublocotenent Bogdan Alexandru Roman și sublocotenent Emilia Dorobanțu. Aceștia au fost coordonați de colonel Aurel Gheorghiță, inspector general al muzicilor militare și colonel Cristian-Marius Firca, șef serviciu muzici militare.

Ei au dirijat Orchestra Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale. Corul a fost „Divina Armonie” al Fundației Cavalerii Daciei – Club UNESCO.

Concluzii

Și eu, ca și mulți alții în situația mea, am plecat de la ideea preconcepută că un astfel de spectacol „e de pe vremea comuniștilor” și nu are cum să placă publicului actual. Am fost convinsă că aceste spectacole se fac pentru că „așa se fac”, iar această lume este ca o castă închisă și ereditară.

Deși biletele au fost puse în vânzare pe platformele online, au putut fi achiziționate foarte ușor, lumea nu s-a înghesuit. De ce? Simplu. Pentru că lumea, la fel ca și mine, este limitată și trăiește cu impresia că un spectacol de acest gen este „un comunism învechit care se ține doar pentru că trebuie și nu face plăcere nimănui”! Nimic mai fals!

Aș merge până acolo încât aș putea spune că, din când în când, avem nevoie de evenimente de genul acesta pentru a ni se aduce aminte că lucrurile se schimbă, evoluează, țin pasul cu vremurile actuale.

Și nu, nu a fost doar frumos duminică seară. A fost foarte frumos! Mai așteptăm astfel de spectacole cât mai des. Dar poate că ar trebui promovate mai bine. Lumea nu știe, și cred că ar fi cazul ca lumea să înceapă să afle! 😊

Sondaj

Unde vă petreceți vacanța?

Abonează-te la Newsletter-ul nostru

Noutăți