Ideea unei vizite la Paris, Orașul Luminilor, este, cu siguranță, tentantă pentru oricine. Pentru mine, să revin la Paris, a fost cu atât mai tentant cu cât, pentru capitala Franței am avut dintotdeauna o atracție deosebită.
Rareori mi se întâmplă să vreau să revin într-un oraș vizitat, am atâtea altele de văzut, dar sunt câteva (nu multe) unde m-aș întoarce oricând. Parisul era unul dintre ele. Rețineți, am spus „era”…
Zilele trecute m-am întors dintr-un alt city-break la Paris, și, de data asta, nu mai îmi doresc să revin. Probabil, forțată de împrejurări, „cu treabă”, cum se spune, voi mai ajunge acolo. Dar de dorit, nu mai îmi doresc. De ce? Simplu…
Deși am găsit orașul (la metrou) mai curat, mai cald (la propriu pentru că a venit deja vara, și dățile trecute nu am fost în acest anotimp), mai luminos (se întunecă foarte târziu), parcă nu mai are sufletul pe care îl avea în urmă cu ani de zile. Motivele sunt diverse, de la oamenii străzii, care sunt tolerați peste tot, inclusiv în centru, și care s-au înmulțit alarmant, deși nimeni nu pare să observe, la locurile cândva pitorești, care acum sunt invadate de terase și tarabe fără număr, fără nicio legătură cu magia locului.
Ca să fiu mai clară: Place de Tertre nu prea mai există… artiștii sunt undeva, doar pe margine, pe mijlocul pieței se întinde o mare terasă cu scaune și copertine; iar în față la Saint Sulpice, acolo de unde aveai cea mai frumoasă imagine a vechii catedrale, era un mare târg de… de toate. Cam așa am văzut Parisul acum, în 2023.
Boschetarii lor sunt mai evidenți ca ai noștri
Fiecare oraș are oameni ai străzii. În Ploiești îi vedem, ne deranjează, dar, abia când vedem cât de rău este la alții, ne dăm seama că… se putea mult mai rău și la noi.
Că te aștepți să vezi boschetari la periferia orașului, da, este normal. Parisul este recunoscut pentru asta. La vizitele anterioare i-am văzut, dar doar în anumite zone. Acum însă… păreau că au invadat efectiv capitala. În plus, adevăratele locuințe improvizate, cu mirosurile aferente, au luat amploare. De exemplu, în apropierea Spitalului din Saint Ouen, sub pod, este o imagine de-a dreptul revoltătoare și o mizerie de nedescris.
O saltea de pat dublu, pe care în fiecare zi stătea sau dormea cineva, la orice oră, tronează pe trotuar. Nu poți trece fără să simți izul aferent.
Puțin mai departe, aproape de stația de metrou Garibaldi, pe trotuar, se doarme, pe jos, ziua în amiaza mare. Și tot așa…
Dar să spunem că aceste zone sunt periferice…
În zonă turistică, aproape de Tour Eiffel, pe Champ de Mars, se doarme pe bănci fără nicio jenă, la orice oră. Nu am văzut niciun echipaj de poliție să ia atitudine. Pardon… în cele patru zile, cât am stat în Paris, nu am văzut niciun echipaj de poliție patrulând. Punct.
Aproape de Louvre, în zona paralelă cu Jardin de Tuillerie, am avut cel mai mare șoc. Ieșisem din grădinile în care ne plimbam, în căutare de o brutărie (boulangerie). La parterul clădirilor din partea dreaptă, cum ai Luvrul în spate, sunt mai multe magazine de suveniruri, terase, etc.
Între două astfel de magazine, stătea pe jos, dezbrăcat, învelit de la brâu în jos cu o pilotă, un tânăr foarte murdar. Înainte să ajungem în dreptul lui, a ridicat puțin pilota și, de sub ea, a început să se scurgă… un jet. Am avut noroc, în ultimul moment ne-am dat seama ce se întâmpla și am pășit peste. Eram aproape de centru, într-o zonă turistică, vara, pe 30 de grade la umbră. Și exemplele pot continua.
Alba-neagra cu românașii puși „pe treabă”
Atât la Tour Eiffel, cât și pe principalele poduri de pe Sena, se practică celebrul „alba-neagra”. Toți „practicanții” vorbesc o engleză stâlcită, sau o franceză și mai stâlcită. Dar, între ei, toți vorbesc… română!
Este o întreagă industrie de păcălit oameni aici. Sunt mai mulți. Unii manevrează paharele, unii sunt la filaj, unii sunt „trecători” care se opresc, joacă și „câștigă” pentru a vedea alții că se pot câștiga bani mulți la acest joc. Și fraierii, încântați de câștigul facil, se lasă păcăliți.
Am asistat, fără să vrem, la o discuție în limba română, între cel care manevra paharele și „un câștigător”: „Fă, tu te uiți mereu la mine, ai înțeles? Te uiți la mâinile mele, la ce fac eu! Că, dacă te uiți în altă parte, nu te crede nimeni! Uite! Hai! Ai auzit, fă?”
Am vrut să scot telefonul să filmez. „Auzi? Ți s-a urât cu binele? Ia uite câți sunt la filaj aici! Crezi că scăpăm întregi dacă te apuci să filmezi sau să faci poze? Lasă-i și hai să mergem! Dă-i naibii!”, mi-a atras atenția soțul, mult mai preocupat de siguranța noastră decât de pornirile mele de detectiv amator.
La toate cele de mai sus aș adăuga multitudinea de corturi improvizate și împuțite pe care le poți vedea pe malul Senei, droaia de vânzători de turnuri Eiffel la 1 euro bucata, dar trebuie să fiu corectă și să recunosc și faptul că la metrou este mai curat decât era la vizitele mele anterioare.
Citește și: Am vizitat Riomaggiore, una dintre localitățile Cinque Terre. O dată în viață merită, a doua oară parcă nu…
Îmi pare rău că nu am mai multe fotografii, recunosc, am făcut poze doar atunci când am simțit că este 100% „safe” să fac. Din păcate, dincolo de atracțiile turistice superbe pe care le are și valoarea lor inestimabilă, Parisul de prăbușește, se degradează și se împute pe zi ce trece.
Nu îmi doresc să mă mai întorc, deși sunt locuri superbe acolo și pline de energie pozitivă. În acest moment cel puțin, în Paris, raportul calitate-preț chiar NU merită. Și da, o spun în deplină cunoștință de cauză și îmi asum afirmația.
