Cristi Minculescu, ghidul prahovean care ne duce de data aceasta pe Kiliamnjaro, își continua ascensiunea #sprevarf. Ziua a cincea este una în care limitele fizice și aerul rarefiat le joacă feste curajoșilor din grup.
„Ziua începe devreme cu renumitul și mult așteptatul lighean cu apă caldă 😀, dar și cu o panoramă de vis. Cei care iubesc munții, mă înțeleg! Când urci pas cu pas înălțimile, fiecare dram de efort se transformă în satisfacție, fiecare metru parcurs înseamnă depărtarea de cotidian, dar și pătrunderea într-o lume nouă, una mai curate, una plină de surprize, una care este pentru oameni curajoși și dornici de a-și testa limitele.
E frumos sentimentul vârfului atins, dar el ține atât de puțin… Uneori, ești obosit, alteori simți că nu-ți ajunge aerul și vrei să cobori ca gândul și ca vântul sau sunt și momente când natura este înverșunată și nu vrea să-ți arate cât de sus de afli… Dar călătoria și tot ceea ce ai descoperit pe drum rămân! De la floră, faună, apusuri și răsărituri de spectacol, povești de viață, omogenitatea grupului, alimentație, petreceri în „creierii“ munților, limitele fizice, glume etc, TOATE sunt cele care dau esențialul unor astfel de expediții.
Mă bucur de zâmbetul dimineții și fac câteva poze.
Stau de vorbă cu ghizii, povestim despre ziua de azi, una în care urcăm până la 4700, dar și despre faptul că la miezul nopții urmează să dăm și asaltul final, pe Vârful Uhuru. Discuția ne este întreruptă, după vreo 5 minute, de Musa, cel mai tânăr dintre ghizi cu un simpatic „Good morning, sir!”. Toți începem sa râdem și sperăm că modul lui de adresare, atât de protocolar, de la aclimatizare 😀. Toată ziua a fost motiv de glumițe!
Citește și: Jurnal din Ararat, „muntele biblic“ – Ziua 7 – Ce obiective poți vizita în Doğubeyazıt
Începem urcarea pe marele Baranco și îl asigur pe ghid că suntem pregătiți și chiar ne plac zonele de cățărare și expuse. Avem de urcat vreo 200m și ieșim pe un platou imens.
Marea de nori de sub noi e superbă, iar muntele din față, cu ceva zăpadă, completează tabloul. Traseul de azi urcă și coboară câteva văi cu vegetație destul de bogată, iar colegii de expediţie se pun pe cântat. E veselie mare în grup!
După jumătate de zi prin deșertul de bolovani mai avem de urcat doar o pantă abruptă de câteva sute de metri. Ne cam văităm, în timp ce pe lângă noi trec porterii încărcați cu zeci de kilograme. Hamza ne arată undeva mai sus de potecă, pe firul văii, porterii cu găleți și bidoane cu apă. Asta este ultima sursă de apă și de aici (3700m) o vor căra până în tabăra Barafu la 4700m…
Ajungem, în sfârșit, pe la 12 în tabăra Karanga (3995m) și suntem cam dezamăgiți că, după jumătate de zi de mers, am ajuns cam de unde am plecat 3900m 😀
Suntem conduși la cortul nostru de masă și întâmpinați cu ceai și felii de ananas. Din cortul bucătarului vine un miros de zile mari, așa că dau o fugă să filmez un pic.
Masa e delicioasă, însă după o scurtă pauză, noi mai avem de urcat vreo 700 de metri.
Vremea se schimbă rapid și un nor umed umple valea. Noroc că pleacă repede, tot așa cum a apărut.
Băieții cu bidoane de apă trec pe lângă noi, la fel și cei cu coșuri sau fel de fel de alte acareturi necesare în tabere. Și toate sunt duse pe cap.
E aproape ora 17.00 și mai avem de mers până în tabără.
Lângă cabana rangerilor, un grup de porteri dansează pe ritmuri tribale. Lumea filmează și nu mă pot abține și intru și eu în „hora” lor. Când cred ca e gata melodia, începe alta și mai ritmată. Am uitat și de oboseală, și de altitudine și cred că am dansat câteva minute bune 😀
Apoi au urmat poze și, în final, am ajun și la corturi.
Una dintre fete nu se simte prea bine din cauza altitudinii si pare epuizată. Nu a putut să doarmă de 3 zile, de când suntem pe aici. Nici cu oxigenul nu stă prea bine și rămâne să se odihnească în cort.
Mergem la masă și sunt anunțat că se simte rău…
Din fericire lumina din cort ne joacă feste, iar oxigenul este în ușoară creștere, dar tot nu este suficient ca să se aventureze #sprevarf. Vedem la noapte.
Plecarea spre Uhuru este programată la ora 01.00 și atunci mai facem cu toții o testare, însă starea ei actuală nu pare a fi ceea ce trebuie.
După masă, mergem în corturi sa pregătim hainele și să sperăm ca vom putea dormi câteva ore! Somnul este esențial în acest moment ca să ne încărcăm bateriile pentru urcarea până la cei aproape 6000 de metri, pentru ca, mai apoi, în aceeași zi să coborâm, undeva, până la 4000 m, pentru a ne „reîntâlni“ cu oxigenul și a ne putea odihni.
„Hakuna matata“ și nu uitați să priviți mereu #sprevarf”
Va urma
Detalii despre turele lui Cristi Minculescu, găsiți pe site-ul lui www.sprevarf.ro, dar și pe paginile de facebook: https://www.facebook.com/minculescu.cristian.7 și https://www.facebook.com/pemuntecucristim/
