Nicio expediție fără surprize și aventuri! Cam așa se pare că stau lucrurile cu ghidul montan Cristi Minculescu, cel care ne va purta, cu ochii minții, pe Kilimanjaro, la aproape 6000 de metri altitudine. Deși, ziua călătoriei spre Tanzania se anunța a fi una banală, sorții s-au „jucat“ cu prahoveanul nostru și i-au oferit, din plin, sursă de inspirație pentru prima sa pagină din jurnal.
„Este ziua plecării. Am avionul după-amiază, pe la orele 18.30, așa că am profitat de timpul pe care l-am avut în prima parte a zilei pentru a-mi finaliza bagajele și a-mi pune la punct ultimele detalii.
Pe la 11.00 plec din Câmpina spre Ploiești, de unde aveam de luat tricourile personalizate pentru expediție și aproape că-mi vine să mă felicit cât de organizat am fost cu totul.
Îmi verific mesajele de pe whatsapp, unde Cristina, una dintre membrele grupului cu care plec în Africa, ne anunță că a început să ia pastilele pentru malarie…
Îmi lipesc o palmă zdravănă peste frunte și fac drum-ntors până la Câmpina. Pastilele mele se „odihneau“ în dulapul de acasă. Dar am avut noroc de trafic lejer pe DN1, așa că pe la 15.00 sunt în aeroport, unde mă întâlnesc cu tot grupul.
Citeşte şi: Jurnal din Maroc – Ziua 1 – Încercarea de a cuceri şi pe timp de iarnă cel mai înalt vârf din Munţii Atlas: Toubkal (4167)
Zborul până la Doha, unde avem escală, durează puțin peste cinci ore, însă trec repede. Pe ecranul din avion vedem că trecem pe lângă Van, destinația de peste două săptămâni din Turcia, când urcăm pe Ararat. Apoi, observ că zburăm peste o zonă luminată, iar pe una dintre aplicațiile din telefon văd că suntem deasupra Irakului.
Când ne apropiem de Doha suntem anunțați că avem același fus orar ca în România. Se vede totul luminat și ne propunem ca la întoarcere să vizităm orașul. Arată bine de tot!
Avem parte de un nou control al bagajelor și rucsacul meu cu de toate atrage atenția. Sunt luat deoparte la verificat. Crema de soare pare să fie prea mare și e confiscată, deși e începută, însă unghiera îmi scapă de data asta.
E ora 22.00, mergem să căutăm un loc de odihnă pentru că avem de stat până dimineață, la 7.30. Cumpărături facem la întoarcere, nu are rost să le cărăm cu noi. Însă fetele își aruncă un ochi prin magazine, eu… nu-s mare amator. Profit de conexiunea bună la internet și dau de veste acasă că suntem bine.
Anca, o altă fată din grup, a găsit și niște săli de „odihnă ” cu niște scaune ceva mai comode și, pe la 1 noaptea ne pare o idee bună să mergem acolo. Camerele pentru bărbați și femei sunt separate, însă mă sperie gândul că lumea e descălțată. Ca să nu „anesteziez“ pe cineva sau, la rându-mi, să am parte de tot felul de „arome“, prefer să stau pe scaune. La fel și Cristi, și Cristina.
Și avionu’ nu mai vine…
Vine și momentul îmbarcării pentru Tanzania. Teoretic! Practic, suntem anunțați că zborul nostru are o întârziere de vreo patru ore.
Este ora 12.00 și suntem încă în aeroportul din Doha. Am aproape 30 de ore de când nu am dormit, iar de aici mai avem de zburat mai bine de opt ore. Sperăm ca măcar de acum încolo totul să meargă conform programului și vremea să țină cu noi!
Am profitat de zborul lung și am dormit. Avionul aterizează la Dar es Salaam, unde am vrut să coborâm. Dar, la scara avionului, după ce ne sunt verificate biletele, controlorii ne anunță că destinația noastră este la următoarea „haltă“, adică peste alte două ore de zbor. Știți vorba aia cu „ai grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să ți se întâmple“. Din plin am avut parte de ea…
Normal că am stat să coboare aproape tot avionul ca să putem reveni la locurile noastre și să ajungem pe aeroportul Kilimanjaro! E aproape seară și noi suntem plecați demuuuuuult.
Din avion, nu are cum să nu te impresioneze panorama orașului Dar es Salaam, care este cea mai mare aglomerare urbană din Tanzania, numărând aproape trei milioane de locuitori. Este cel mai bogat oraș al țării și, implicit, un punct de reper pentru economia regională.
Citeşte şi: O tură pe munte cu Cristi Minculescu: De la cel mai înalt vârf al Muntelui Olimp la baie în Marea Egee la sfârșit de septembrie
În sfârșit, suntem cu picioarele pe pământ, la propriu, după mai bine de 35 de ore de stat prin avioane și aeroporturi. La Aeroportul Internațional Kilimanjaro trecem ușor de verificări, avem viza free (se pare că a rămas valabil un acord încheiat de Ceaușescu cu Tanzania). Ne-am întâlnit cu ghidul local și plecăm către hotelul din Moshi.
Să nu vă gândiți că, gata, s-a așternut liniștea. N-avea cum… Se conduce pe partea dreapta, iar astea ne-a făcut să ne aducem aminte de toți sfinții și rugăciunile știute, având senzația că suntem pe contrasens și, în orice moment, există șansa să ne întâlnim cu Sfântu’ Petru.
E noapte deja și pe continentul ăsta parcă și noaptea e mai neagră. Nu mai zărim nimic pe geamul mașinii, așa că lăsăm pentru mâine să descoperim orașul.
În sfârșit, ajungem la hotel, unde ne cazăm și ne strângem la o ședință tehnică cu Simon, ghidul local, și la o bere Kilimanjaro.
De mâine, „pole-pole“ (încet-încet) și cu „Hakuna matata“ o ținem tot #sprevarf. Începem Traseul Marangu, iar prima noapte a expediției ne va prinde la Cabana Mandara (2700m)“.
Despre turele lui Cristi sau jurnalele din alte ture, puteți citi și pe site-ul www.sprevarf.ro, dar și pe paginile lui de facebook:
https://www.facebook.com/minculescu.cristian.7 https://www.facebook.com/pemuntecucristim
