Nu există ceva mai frumos pe planeta asta ca apusurile Mediteranei, sunt convins de asta. Iar pe drumul către Mandrakia, a fost magic. Este atâta liniște și frumusețe în jur că nu ai curaj nici să mai exiști. Marea devine de plumb topit iar soarele lasă o dâră de magmă care te conduce către cer.
Am înțeles și de ce se grăbeau atât de tare Mihai și Mircea, și le mulțumesc pentru asta. A fost un moment magic. Cred că am aflat de ce stau mai ales pe mare, vară de vară – pentru că sunt foarte sensibili, dar nu vor să le arate asta celor din jur. 😊
Am ajuns în Mandrakia noaptea, pe la 22.00. Incredibil, domnul Michalis ne aștepta în fața micii sale terase din marină. Era pustiu în jur, dar la el toate mesele erau pregătite ca și cum ar fi urmat să vină valul de turiști.
I-a primit pe Mihai și pe Mircea cum doar un grec știe să primească doi prieteni vechi, nu chiar expansiv, dar cu multă căldură și bucurie sinceră în ochi. Au discutat despre una, despre alta, după care ne-am așezat la masă.
Băieții i-au adus o sticlă de vin din România pe care a primit-o cu mare plăcere. Așa am aflat că este colecționar de vinuri românești.
Deși era târziu și eram după un drum destul de solicitant, am mâncat cea mai bună mâncare din care am gustat în viața mea. Și sunt cam gurmand de felul meu.
Până și dovleceii ăia pane sunt spectaculos gătiți la domnul Michalis.
Citește și: Călător pe Mediterana cu velierul, jurnal, ziua unu: Noaptea pe mare timpul îngheață
Cea mai gustoasă mâncare, pentru care m-aș întoarce mâine în Mandrakia, au fost un fel de sărmăluțe de orez cu mirodenii, ambalate în foi de viță de vie. Nu am mâncat în viața mea ceva mai gustos, mai aromat și mai bine gătit. Chiar nu exagerez.
Ntolmades se cheamă, iar dacă citești aceste rânduri și dacă viața te aduce în Mandrakia, mergi la Michalis – Taverne du pecheur, și comandă-ți cel puțin o porție din ele. Să fie musai calde. O să-mi mulțumești.
Dar aș fi profund incorect să vorbesc doar de ele. Tot ce am mâncat aici a fost la superlativ, inclusiv bibanul la grătar servit cu un sos magic. Am băut și un vin al casei, roze, foarte asemănător cu căpșunica sau zaibărul nostru.
A fost un alt moment frumos al serii, deși, așa cum am spus, drumul ne-a cam extenuat pe cel puțin doi dintre noi.
Dimineață, ne-am delectat cu liniștea din jur, cu incredibil de prietenosul soare de final de mai și cu senzaționalele culori ale mării. Am mers în Ermioni, la patiseria Drougas, de unde ne-am luat niște pateuri fierbinți cu spanac și brânză și niște croasante cu vanilie făcute în brutăria proprie.
Nu vă pot descrie mirosurile și gusturile, nu am cum. Vă spun doar că au fost excepționale.
Pe urmă, în timp ce ne beam cafeaua însoțită de tradiționalul suc de portocale proaspăt stoarse pe terasa Ermioni din Mandrakia 😊, Mircea și Mihai au stabilit următoarea destinație: Monemvasia.
Alt drum de 45 de mile marine, alt loc magic al Greciei despre care abia aștept să vă povestesc.
