Maramureșul este, pentru oricine care ajunge acolo pentru prima dată, o incursiune parcă într-o altă lume. O lume pe care, ca să ajungi să o cunoști, îți trebuie multă răbdare ca să ajungi acolo și, mai ales, o mașină rezistentă.
Povestea mea despre Maramureș ar începe cu drumul greu până acolo. Anul trecut, ultimii 70 de kilometri până la destinația noastră, Poienile Izei, au fost infernali. Străzi desfundate, pline de gropi pe care, dacă mai și plouă, mergi cu 20 km/oră. Șoferi care nu au nici un fel de conduită în trafic, farmacii în care nu găsești un Virodep…
Personal, drumul până la Poienile Izei mi s-a părut mai greu decât cel până în Thassos…
Dar, dincolo de toate acestea, Maramureșul este frumos. Când va fi reparat și asfaltat, va fi de-a dreptul superb.
Oamenii locului sunt oameni deschiși, simpli, iar în comunele mari mai toate casele sunt transformate în pensiuni care oferă cazare și masă în regim demipensiune.
Astă vară prețul în zonă era de 100 lei de persoană pe zi, cazare și masă (mic dejun și cină), iar proprietarii se întrec în fel de fel de oferte pentru turiști. E concurența mare astfel, fiecare trebuie să vină cu ceva deosebit. De la costumele tradiționale pe care le poți îmbrăca fără costuri suplimentare, până la „tips-uri” pentru obiective mai puțin cunoscute. De la felurile de mâncare variate până la amenajarea gospodăriilor cu celebrul „copac cu oale” și foișoare pentru confortul vizitatorilor….
Fiecare pensiune este o afacere, dar este o afacere care merită susținută. Dincolo de câștigul proprietarului se vede clar că nu doar acesta este scopul. Omul trebuie să plece de la el fericit. Acesta este motivul principal de laudă al oamenilor din zonă.
Dar să lăsăm poveștile și să trecem la lucruri practice…
Ce e de făcut în Maramureș – obiective turistice
Odată ce tastezi pe Google „obiective turistice Maramureș”, imediat îți apar celebrele: Mânăștirea Bârsana, Mânăstirea Săpânța-Peri, Cimitirul Vesel de la Săpânța, Memorialul de la Sighet, Mocănița, Cascada Cailor.
Pe lângă acestea însă, mai există multe altele, foarte puțin cunoscute și cu mult mai puțini turiști. Unele sunt știute doar de oamenii locului și despre acestea aș vrea să vă povestesc…
În vară când am fost, ne-am cazat la Pensiunea Casa Iulia din Poienile Izei.
Nu o să povestesc nici despre cazare (foarte bună), nici despre mâncare (excelentă) ci despre două locuri despre care am aflat de la doamna Iulia, proprietara pensiunii: „izvorul cu sare lichidă” și „zona cu jmen”, două atracții care nu apar în ghidurile turistice despre Maramureș, dar despre care oamenii locului povestesc oricui întreabă.
Pentru că ne luasem un sejur mai lung decât era necesar pentru acoperirea obiectivelor principale de bază, ne-am trezit în a doua parte a lui că… nu prea mai avem ce face. Adică Bârsana, Memorialul, Săpânța-Peri, Cimitirul Vesel și Cascada Cailor le bifasem, cu mocănița nu ne doream să mergem și nu prea mai aveam soluții.
„Mergeți și vedeți dealul cu șmen și sarea lichidă.”, ne spuse doamna Iulia într-o seară. Ăăăă, astea ce mai erau? Nu auzisem de ele. De la ea am aflat că sarea lichidă este un izvor cu apă sărată situat undeva între Poienile Izei și Botiza și unde, toată lumea din zonă merge să își ia apă pentru murături. Cum adică? „Da, noi nu cumpărăm sare pentru murături, noi mergem să luăm sare lichidă de la izvor. Toți din zonă punem murături așa!”, ne spuse ea.
Cazate împreună cu noi mai erau vreo 2 familii din Craiova. Recunosc, nu am fost tentați de sarea lichidă, dar ceilalți s-au dus repede a doua zi și au venit cu portbagajul plin de sticle pline cu apă din aceasta. Era într-adevăr ocnă de sărată!
Dealul cu șmen însă, suna foarte bine… „Ce este acolo de fapt?”, am întrebat-o pe proprietară. „Eeee, acolo este un loc, pe șosea, la deal, unde oprești mașina, oprești motorul și mașina urcă singură dealul…”, ne-a răspuns cu un aer misterios.
What?!!?!? Nu, asta clar trebuia testată! Așa că, a doua zi, am pornit la drum urmând indicațiile doamnei Iulia. Destul de complicat de ajuns. Nu drumul în sine, care este foarte bun, ci semnalizarea slabă a zonei (vezi foto). Se află undeva pe drumul între Budești și Cavnic și, culmea, am găsit-o pe Google Maps după ce ne-am întors de acolo. Nici nu ne-am gândit să căutăm înainte de a pleca, fiind convinși că așa ceva nu e pe hartă. Iată că ne-am înșelat…
Dar să revenim la drum…
După câteva ture de dus-întors, când era gata să renunțăm, am observat pe marginea drumului o plăcuță roșie „zonă cu jmen”. Aha, o găsisem! Și era la deal, într-adevăr…
Am oprit mașina, motorul și am scos-o „pe liber”. Timp de câteva secunde nu s-a întâmplat nimic. Apoi, ușor-ușor, mașina a început să o ia singură la… deal. Exact! A luat-o la deal! Și pe măsură ce urca, prindea viteză!!! Nu pot să vă spun ce senzație ciudată am avut. Și am repetat faza de mai multe ori, și din postura de pasager al mașinii, și din cea de observator (și cameraman) de pe margine.
Explicația pentru acest fenomen? Nu știu să vă spun. Unii spun că e magnetism, alții că e iluzie optică, bine, sunt unii care spun că împing fantomele mașinile la deal, dar… să nu o dăm în chiar așa de diverse… :))
Oricum ar fi, orice ar fi, senzația este unică. Dacă aveți ocazia să ajungeți în zona Maramureșului, poate chiar anul acesta de Paște, căutați „drumul cu șmen”. Vă garantez că experiența va fi una memorabilă.
