Cu un nou vârf atins, unde ne-a purtat şi pe noi, fie şi cu ochii minţii, Cristi Minculescu se îndreaptă spre casă. Nu pentru mult timp, pentru că fie o tabără, fie o altă tură urmează să-l poarte atât pe el, cât şi pe turiştii săi, spre noi aventuri.
Până atunci, să-i parcurgem noua filă din Jurnalul din Ararat.
Urmare de AICI
„Când văd poze sau citesc despre munţi, ascensiunea mi se pare tare uşoară. Când ajung la baza lor şi mă uit către creste, îmi dau seama că lucrurile nu sunt atât de simple. Dar dorința de a ajunge pe culmi, de a-mi pune puterile la încercare, de a descoperi o altă perspectivă a vieţii şi panorame aparte cu lumea „de jos“ mă scormonesc, de fiecare dată, să pornesc #sprevarf.
Anul acesta, am venit pe Ararat cu toată încrederea că voi reuşi să ajung şi pe vârf. Şi mi-a ieşit! Am fentat disconfortul cu câţiva paşi. Recunosc că aş fi fost dezamăgit dacă nu ajungeam, dar aş fi încercat iar şi iar până când muntele avea disponibilitatea de a mă primi… Şi chiar dacă am ajuns pe vârf, îmi doresc să revin, pentru că aş vrea să prind şi vreme bună care să-mi ofere tabloul dorit al văilor Araratului, al aşezărilor de la poalele lui, al Cerului pe care noi, cei care iubim muntele, îl simţim, parcă, mai aproape.
Ultima zi pe munte, din această tură, a fost una a revenirii.
M-am trezit la 05.30, cu mult înaintea ceasului. Stomacul încă îmi fierbe, dar nu știu ce mai e prin el, că nu am mai mâncat de multă vreme… Ies afară din cort și, instinctiv, mă uit spre munte. Și azi suflă vântul, iar nori îmbracă vârful. Încep să îmi revin, mă simt mult mai bine comparative cu ziua precedentă. Odihna și pastilele au avut efect.
Citește și: Jurnal din Ararat, „muntele biblic“ – Ziua 4 – Tot mai aproape de vârf! O zi cu agitaţie mare la peste 4000 de metri, unde avem cea de-a doua tabără
Mă întâlnesc și cu șeful companiei partenere din Turcia și, în glumă, îmi zice că nu prea îmi priește pe Ararat. Deh, pot să îl contrazic. Discutam un pic și ajungem la concluzia că am folosit pentru ceai apa doar încălzită şi nu fiartă, iar de acolo s-ar fi declanşat tot disconfortul.
Pe la 07.30 suntem cu toții treji și mergem la masă. Îl rugăm pe bucătarul nostru să ne facă niște pâine prăjită și ne aduce lipii calde și prăjite. Bucurie mare pentru tot grupul, așa că repetăm solicitarea 😀. Mănânc doar lipii cu măsline și un pic de brânză. Nu am curaj mai mult. 😁 Beau și vreo două ceaiuri de mentă. E „sfânt“. În Maroc vom bea, iarăşi, mult ceai de mentă.
Pe la 08.30, bagajele sunt gata de încărcat pe catâri, iar noi, gata de plecare! Dăm bacșișul obișnuit pentru ghid, bucatăr și porteri, plătim și tura în sine și începem coborârea. Avem vreo 2-3 ore de mers până la locul de unde ne preiau microbuzele. Drumul e destul de lung și plin de praf, dar mult mai ușor faţă de cel de ieri. Sporovăim de toate pe drum și ne tot aruncăm ochii #sprevârf. E tot înnorat.
Citește și: Jurnal din Ararat, „muntele biblic“ – Ziua 1 – Start cu peripeţii
Trecem prin mica aşezare unde am avut ceai la urcare, iar micii afaceriști ies cu doze de cola spre vânzare, de data asta. Peisajul îmi pare mult mai atrăgător în comparaţie cu pustiul de la peste 4000m. Îşi fac apariţia pâlcurile de iarbă şi flori. Mai jos începem să vedem și șopârle la soare, așezate pe bolovanii negri din rocă vulcanică.
La 11.30 ajungem la mașină, unde suntem așteptați cu pepene proaspăt. Primesc o felie și instinctiv o înfulec. E bine, semn că mă refac cu stomacul.
Avem de parcurs un drum de aproape o oră până la hotelul din Doğubeyazıt.
Ne cazăm si visăm cu toții la un duș care să spele praful şi oboseala de pe noi. Ma înțeleg cu Dorin să intru primul! Din păcate, dușul meu se termină înainte să înceapă… Furtunul este rupt și apa nu ajunge sus 😭😭😭. Mă îmbrac și merg la recepție să rezolv problema. Ne este montat repede un furtun nou și pot, în sfârșit, să beneficiez de apa caldă 😂😂😂.
Scriu ce am de scris și aștept ora 18.00 pentru masa de seară. Mergem iar în oraș la unul dintre restaurantele din zonă unde sper să pot mânca. Revăd un pic ce-am scris şi constat că este o tură despre… foame 😂
Citește și: Jurnal din Ararat, „muntele biblic“ – Ziua 2 – Prin pustiu, printre așezări de nomazi, spre prima tabără de la 3200m
Parcă n-aş vrea s-o închei aşa şi încerc să dau un pic de consistenţă unui jurnal care este scos „din piatră seacă“. Chiar dacă nu este un munte spectaculos ca peisaje, nu este locuit cum am întânit în Himalaya, Araratul este unul dintre cele mai misterioase locuri şi, totodată, pline de poveşti, prin prisma amintirii sale în Biblie, fiind locul unde s-ar fi oprit Arca lui Noe. Misterul acestui episode biblic a fost cercetat inclusiv de CIA, care a căutat ani la rând tot felul de informaţii şi dovezi despre chivotul lui Noe.
În 1949, în timpul unei misiuni de recunoaştere, avioanele americane au dat peste ceea ce avea să fie numită „anomalia de pe Muntele Ararat”, care ani de zile a fost studiată, fără însă a se ajunge la o concluzie. Pe vârful înzăpezit se poate vedea un obiect neindentificat, iar natura acestuia nu a fost determinată nici mai târziu, atunci cand a fost studiat intens de SUA cu ajutorul imaginilor din satelit.
Documentele CIA, secrete timp de o jumătate de secol, arată că agenţia lua în serios ipoteza ca povestea biblică să fi fost adevarată. (Sursa)
Dacă asupra pasajului biblic sunt semne de întrebarea, nu există îndoieli asupra structurii muntelui, care este unul vulcanic, ultima erupţie fiind înregistrată în 1840, a faptului că este cel mai înalt punct al Turciei şi este, de asemenea, şi simbolul național al Armeniei“.
Despre turele lui Cristi, dar și poveștile de pe alți munți, puteți citi și pe site-ul lui: https://sprevarf.ro/ sau pe pagina lui de facebook: https://www.facebook.com/pemuntecucristim