Un surprinzător safari autohton în Delta Dunării

Dintre toate posibilitățile de distracție în Delta Dunării, numai la un safari nu mă așteptam. Plimbare cu barca – da, pescuit – da, dar safari chiar a fost o aventură surprinzătoare. Și încântătoare în același timp.

Desigur, excursia noastră nu menționa acest cuvânt. O aventură pe canalele care pornesc din Sulina, o ciorbă pescărească autentică,  o vizită la pădurea Letea. Succint și cuprinzător. Stuf, stuf, papură, apă, nuferi, ciorbă, pește, stuf, papură, păsări. Pelicani, egrete, bărci cu motor, turiști.

Adică, ce putea fi mai mult de atât?

Am aflat în ziua în care ne-am hotărât să facem o excursie către pădurea Letea. Despre care citisem în copilărie, printr-a patra, cred. Scrierea mi-a lăsat o impresie fantastică, de tărâm de basm, fermecat, atât de bine a reușit autorul să o prezinte, încât aproape că mă și vedeam mergând printre copacii seculari, aidoma celor doi hobbiți cățărați pe crengile unui venerabil arbore.

Dis-de-dimineață ne-am urcat într-o micuță barcă cu motor și am pornit pe brațul Cardon, într-o plimbare în care nu se întrezăreau surprize. Canalul face legătura cu satele de lângă pădurea Letea și a părut a fi destul de liniștit pentru început. Peisajul specific Deltei nu lasă loc de prea multe întrebări: ajunge doar să privești în jurul tău.

Citeşte şi: Sulina, poarta către Marea Neagră

Poate doar dacă vrei să-l asculți pe barcagiul/ghidul nostru, care ne conduce pe culoarele ascunse de trestie, sălcii, printre nuferi și stuf aproape, mai aproape de tărâmul ascuns al Deltei: așa afli că locuitorii acestui ținut se confruntă cu multe probleme, mai ales în vreme de iarnă. Atunci canalele nu mai sunt navigabile și izolarea își spune cuvântul pentru cele câteva suflete care s-au încumetat să-și facă o gospodărie aici.

Oameni încercați de vreme, curajoși și destoinici în efortul de a construi businessuri în turismul local, de a promova frumusețile locului și a încânta turiștii cu plimbările memorabile pe canale dunărene întortocheate, cu bucate pescărești sau safari-uri la care nu te aștepți. Sau de a trăi aici, pur și simplu.

La asta mă gândeam în nu foarte lunga noastră călătorie către mica așezare Cardon, încercând să ne menținem integritatea în barca ce se clătina destul de rău în urma valurilor provocate de mai mult sau mai puținii amabili conducători de bărci, ahtiați de viteză chiar și pe culoarele înguste și pline de nuferi pe care ne încumetasem în acea dimineață.

Valurile ne-au împins de câteva ori către stufăriș și motorul ne-a dat emoții, refuzând cu încăpățânare să repornească și făcându-ne deja să ne gândim la scenarii de coșmar – seara pe baltă, cu tot felul de vietăți târâtoare (ați auzit de balaurul dobrogean?) și urletele șacalilor, care au devenit din ce în ce mai numeroși în ultimii ani și mai agresivi în căutarea hranei.

Safari de România

Odată ajunși (am răsuflat ușurați!), în mica așezare ne-a întâmpinat următorul ghid, care ne-a condus către o mașină adaptată călătoriilor turistice: mai multe băncuțe cu umbrar, promițând priveliști unice. Pentru cei care se așteaptă la imagini care-ți iau piuitul, precum cele din savana africană, nu vă faceți iluzii. Cu toate acestea, nu m-am putut opri din zâmbit pe parcursul întregii călătorii.

Și nici nu ai cum să nu zâmbești încercând să-ți ții echilibrul pe băncile de lemn, fără centuri de siguranță, ținându-te de ce nimerești și sărind constant din cauza hurducăielilor aparentului drum de țară, accidentat, privind la incredibilele imagini ale stepei dobrogene cu cai sălbatici (sau mai bine zis sălbăticiți, ei fiind la origine cai domestici, lăsați liber de către locuitori), cu vulpi sau șacali zăriți ici și colo, cu fluturi, cu păsări, cu lumină și soare și vânt ce-ți zboară pletele sau pălăria dacă nu ești atent, cu pădurea Letea în zare – cea mai veche rezervație naturală a României și cea mai nordică pădure subtropicală din Europa.

O experiență unică, care te încălzește pe dinăuntru cu plăcerea iscodirii unui teritoriu atât de greu accesibil și cu atât mai frumos… și mai uimitor!

Ne îndreptăm către comuna CA Rosetti prin peisajul sălbatic și cumva ciudat al acestei zone. Case părăsite sau dărăpănate vin și fug în goana mașinii. Drumul prăfuit cu colbul înalt și fin mă face să-mi doresc să alerg iar desculță prin țărâna fierbinte, cum făceam în copilărie.

Citeşte şi: Vechi și nou – voiaj către vărsarea Dunării în mare

Localitatea este destul de mare, cu case înșirate de-a lungul drumului, dar pare că doarme sub soarele puternic, dogorâtor, de la ora prânzului. Doar mall-ul indicat de șofer (magazinul universal/bar/terasă improvizată, cum vreți să-i spuneți, cu WC în spatele clădirii) pare să dea semne de viață. Ne adunăm cu toții pentru un moment de răcorire înainte de ultima parte a drumului.

Ținta noastră, am aflat la plecare, era Periprava, locul unde nisipul sărută pădurea Letea. Căci pădure de nisip am găsit. Stejari cu crengi întortocheate și bătrâne își aruncă umbra asupra dunelor de nisip aproape alb, atât de fin de zici că ești într-un deșert african. Doar culoarea face diferența.

La început timide, apoi din ce în ce mai curajoase, dunele se înalță cu îndrăzneală printre tulpinile copacilor, sărutând albastrul cerului care se întrevede printre frunze. Apoi imaginea se deschide privirii și rămâi înmărmurit de tabloul contradictoriu și incredibil. De pe fundul străvechii Mări Negre (cam 6.000 de ani de străveche), cât cuprinzi cu privirea, nisipul se întinde peste tot.

Ghizii se întrec în detalii și nu poți decât să asculți fascinat povestirile lor despre veșnicia acestui loc.

La orizont, copacii fermecați ai Letei îți fac cu mâna. Le faci și tu o poză, îți iei la revedere și aluneci pe nisip înapoi către ieșire.

Cu regret, ne îmbarcăm din nou în mașinile parcate lângă intrarea în rezervație și ne întoarcem pe același drum către Cardon, unde ne așteaptă o masă bogată și barcagiul nostru. Lăsăm în urmă CA Rosetti, stepa cu-ale ei păsări și viețuitoare, cu vegetația verde și pitică și ne hodinim pentru o oră la mesele umbroase ale restaurantului Cardon, îmbiați de bucatele savuroase (ciorba de pește – bună, să o pomenești!) stropite cu țuică galbenă și vin rece.

Continuăm călătoria cu barca spre golful Musura – armate de pelicani, rațe, cormorani zboară deasupra pajiștei de nuferi sau plutesc alene, căutându-și hrana sub verdele strălucitor al apei. Ai impresia că golful îți face o favoare lăsându-te să treci pe ochiurile de apă, răscolindu-i luciul liniștit.

Barca se avântă pentru prima dată cu putere, cu prova ridicată semeț și despicând valurile răcoroase, iar noi ne bucurăm de perdeaua de stropi imaculați și fini ce ne mângăie fața.

Privirea ne cade pe unul dintre vechile faruri ale Sulinei, apoi pătrundem pe canal, salutând în trecere casele pescărești, bărcile și năvoadele atârnate pe pontoane.

Am revenit în portul Sulina după o zi plină de nou, de uimire, de încântare, încununată de una dintre cele mai frumoase experiențe pe care am avut-o în Deltă – un surprinzător safari autohton!

1 de 46