AcasăCircuiteSulina, poarta către Marea Neagră

Sulina, poarta către Marea Neagră

Am poposit la Sulina alături de mulți, mulți, mulți alți turiști. Deja ne resemnasem încă din timpul călătoriei cu Pasagerul în această privință, așa că am încercat să rămânem pozitivi și să ne bucurăm de zilele de vacanță într-un loc nou, pitoresc, cu un farmec aparte.

Articolul este urmarea de aici: Vechi și nou – voiaj către vărsarea Dunării în mare

Înconjurați de oameni primitori care te întâmpină cu căldură în micul orășel de la vărsarea fluviului în mare, nu poți să nu remarci vajnicii pescari, cu fețele brăzdate de vânturile aspre ale Dunării și de briza mării, aplecați peste uneltele care fac obiectul muncii de zi cu zi sau doar a pasiunii.

Faleza este încântătoare, un du-te-vino de turiști, bagaje, taxiuri completând imaginea. Magazine, restaurante, terase, chioșcuri te îmbie să le treci pragul sau doar să te plimbi pe promenadă, urmărind captivantul spectacol oferit de oameni și bărci. O goană perpetuă a costumelor de baie, pălăriilor și ochelarilor de soare ale celor nou coborâți de pe vas sau deja aflați la țărm, o stare de vrajă aruncată de acest loc uimitor, amalgamat, de la marginea Dunării și a țării, care oferă pentru fiecare câte ceva din ceea ce își dorește.

Citește și: Un pic de amar în Amara…

Sulina nu este un oraș mare, dar mi s-a părut destul de îngrijit (cu excepția străzilor mărginașe, pe care ai șanse mari să-ți rupi trolerele sau chiar picioarele dacă nu ești atent, doar primele trei din cele cinci străzi fiind asfaltate sau pavate).

O multitudine de mașini puse la dispoziție de primărie te ajută să ajungi la malul mării. Sau, dacă ai șanse, poți apela la taxiurile sezoniere, dar asta numai dacă îți răspunde cineva la telefon.

Altfel, lungul drum către mare chiar așa devine – lung. Sau foarte lung, în atmosfera toridă de vară. Asfaltul pare că se încinge pe măsură ce înaintezi și parcă te-ar înghiți cu tot cu sudoarea care ți se prelinge pe tâmple, iar ție aproape că nu-ți mai pasă, năucit de căldura care te înconjoară.

Verdele din depărtare îți face în ciudă, îmbiindu-te cu umbra lui. Doar răcoarea promisă din ochiurile bălților pe lângă care treci te îndeamnă să continui. Și, într-un final, când ajungi la momentul în care îți repeți “încă un pas, încă doi, încă trei și ajung, în sfârșit, la mare”, orizontul se deschide și da, ea este acolo, îmbiindu-te cu lumina nesfârșită și cu catifeaua valurilor pe care abia aștepți să o atingi.

Și totuși, aveam senzația că nu sunt unde trebuie.

Marea Neagră parcă nu e Marea Neagră, nu este atât de albastră ca în județul vecin, mirosul de pe plajă nu este atât de sărat, ci mai degrabă cu iz mâlos, de Dunăre, atingerea apei nu mi-a dat senzația aceea de forță amenințătoare pe care o simți de obicei. Dunele de nisip, acolo unde începe plaja, dau însă o senzație unică, de Sahara. Fin și încins sub razele soarelui, nisipul te îmbie să te întinzi măcar pentru o clipă pe el sau să-ți afunzi picioarele în auriul său.

O priveliște diferită de Mamaia, Neptun, Venus, dar în același timp la fel de familiară. Marea noastră cea mare ne așteaptă la fel de statornică. Mereu am spus că parcă nu am fost la mare dacă nu am fost LA NOI la mare, fie ea și tulceană.

Mă gândesc cu drag la micul orășel-port de la Dunăre și parcă aș mai da o fugă până acolo pe apele verzi, tulburi, ademenitoare.

Când spun Sulina mă gândesc la Deltă, la plimbările cu barca pe canalele  ascunse printre stuf, papură și sălcii, la lotcile parcate lângă pontoanele caselor parcă încremenite în timp, la pescuit, la Marea Neagră, la apusuri incredibile ale unui soare ce pare imens și care îți dau senzația că aerul sfârâie atunci când astrul ceresc sărută Dunărea.

Abonează-te la Newsletter-ul nostru

1 COMENTARIU

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Noutăți