Până acum puțină vreme pentru mine Iordania era similar cu Petra. Îmi doream să ajung acolo doar pentru Petra. Atunci când am reușit însă să concretizăm dorința, adică în vara anului trecut când am luat biletele de avion București – Aqaba, a trebuit să gândim un traseu pentru mai multe zile. Și, tot săpând pe forumuri, am dat de tururile în deșertul Wadi Rum. Nici nu mi-am închipuit atunci că, din toată aventura Iordania, punctul culminant va fi reprezentat de cu totul altceva decât Petra. În final însă așa a fost: două zile și o noapte în deșert au fost, până acum, experiența vieții.
Pentru turul în deșert am contactat mai multe agenții pentru a ne face ofertă de preț și condiții. Știam clar ce vrem: o experiență cât mai aproape de autentic despre ce înseamnă viața în deșert.
Timp de săptămâni întregi am purtat discuții în paralel cu mai multe tabere care ofereau cazare și organizau tururi. Ce a făcut într-un final diferența? Modul în care cei de la Wild Wadi Rum au răspuns întrebărilor mele și, nu în ultimul rând prețul: 60 JD de persoană (cam 85 de dolari) pentru două zile și o noapte în deșert, preț care a avut inclusă cazarea, trei mese (cină, mic dejun și prânz), plimbarea cu jeep-ul în deșert, sandboarding, ghidul local și o oră plimbare cu cămila. Asta în teorie…
Ce a inclus într-un final? Salman Zalabiyah de la Wild Wadi Rum, cu care am vorbit în toată această perioadă, a fost cel care a făcut posibil totul, a fost cel care, după ce Wizz Air ne-a anulat zborurile inițiale, ne-a ajutat să devansăm tot programul și să-l reconfigurăm, ne-a aranjat toate tranferurile cu taxiul între aeroport, deșert, Petra și Aqaba și, nu în ultimul rând, a avut grijă să avem pe parcursul turului, cel mai bun ghid în deșert, pe Eid, tatăl său, un beduin adevărat născut și crescut într-un cort din deșertul Wadi Rum.
Dar s-o luăm cu începutul…
Aventura începe înainte de a ajunge în tabăra de corturi din deșert.
De la aeroportul din Aqaba, unde aeronava Wizz Air a aterizat pe data de 3 februarie, am fost preluați de un taximetrist și duși în Wadi Rum Village, unde am ajuns la casa lui Salman, care ne-a întâmpinat.
În prima fază am gândit: „Unde am nimerit? Ce am făcut?”. Se vedea deșertul la ieșirea din sat, dar cazarea nu era în deșert, așa cum înțelesesem noi. Ne-a luat însă puțin timp să înțelegem că nu ajunsesem la cazare, ci la casa lui. De acolo urma să plecăm tabăra de corturi din deșert.
Ne-a servit cu ceai negru și ne-a rugat să-l așteptăm puțin deoarece era ora de rugăciune și el de ducea la moschee.
Nu a durat mult și s-a întors să ne ia. Și așa a început aventura.
Tabăra Wild Wadi Rum din mijlocul deșertului
Am plecat spre tabără cu jeepul. Eram patru persoane din care niciunul nu trăise o experiență asemănătoare. A fost fabulos! În fața ochilor ni se întindea deșertul roșu unde, din loc în loc, erau stânci înalte cu forme ciudate. În spate rămăsese satul de beduini.
Pe drumul cu taxiul spre sat văzusem la un moment dat pe partea stângă indicatoare cu UFO Bubbles și, în depărtare, dar aproape de șosea, se puteau zări corturi tip glamping. Nu știu cât costa o noapte de cazare acolo, dar, ce era clar, era faptul că nu erau în deșert, ci la marginea lui, ceea ce nu era clar experiența autentică pe care o căutam.
După aproximativ 20 de minute, timp în care, fiecare dintre noi exclama la fiecare cotitură câte un „WOW!”, am ajuns la tabăra lor din mijlocul deșertului. Câteva corturi, unele mai mici, altele mai mari, un cort foarte mare în care era sala de mese, o toaletă și… cam atât.
Protejată în spatele unei dune, la baza unei stânci, tabăra urma să ne fie gazdă pentru noaptea următoare.
Primul lucru după ce am ajuns, ne-au servit cu ceai din nou. Și acolo, în cortul de mese din mijlocul deșertului Wadi Rum, urma să înceapă experiența care, a bătut de departe Petra, care fusese scopul principal al excursiei noastre.
Ne-am lăsat ghiozdanele și am plecat să explorăm împrejurimile. Era devreme încă iar turul nostru începea a doua zi dimineață. Timp de două ore am mers desculți în nisip, ne-am cățărat pe stânci, am văzut cămile cu pui și am urmărit cel mai frumos apus din lume.
Deși, așa cum ni se spusese, locul taberei nu era cel mai bun pentru observarea apusului, după ce am ajuns în vârful stâncii care servea drept pavăză taberei de corturi, am putut să vedem soarele cum se ascunde după stâncile din depărtare, colorând totul în roșul aprins al apusului. Cu adevărat sublim!
Seara în tabăra de beduini
Odată cu lăsarea serii, au ajuns în tabără și alți turiști, unii însoțiți de copii. A urmat momentul artistic în care Salman, și apoi Eid, au luat pe rând un instrument tradițional persan și au făcut atmosferă cu cântece tradiționale.
Recunosc, nu sunt cântece pe care le-aș asculta în mașină, de exemplu, dar acolo se încadrau perfect peisajului.
După cântece a urmat cina. „Veniți, avem o surpriză pentru voi!”, ne-a spus Salman, și ne-a chemat pe toți afară. În apropierea taberei, în nisip, se vedea un capac de metal. Mă documentasem, știam ce urmează: mâncarea gătită în nisip. Și am avut dreptate!
După ce a fost înlăturat cu grijă nisipul, au scos din pământ un grătar mare pe mai multe etaje: legume diverse, carne de pui și orez.
Între timp, în sala de mese se aduseseră mai multe boluri mari cu mâncare: vreo trei tipuri de salate, un fel de tocăniță de legume și, bineînțeles, nelipsitele lipii.
Nu este vorba despre ce anume au „pus pe masă”, cum se spune, ci modul de preparare. A fost, într-adevăr, un adevărat deliciu.
Am terminat seara tot cu cântece în jurul focului și cu shisha savurată în tihnă, cu un pahar de ceai negru slab îndulcit.
Din păcate am avut parte de o noapte cu lună plină astfel încât cerul era atât de luminat, încât nu se vedeau stelele. Dar a fost cel mai mic inconvenient. Seara, per total, a fost fabuloasă.
Noapte însă a fost grea! Nu a fost vina lor, ci vina noastră. Știam în ce ne băgăm, adică să dormim în cort la 2-3 grade, dar nu ne-am închipuit că poate fi atât de frig! Acum știm pe viitor! Clar nu vom mai alege luna februarie pentru a petrece noaptea în deșert! 😊
Deși am avut trei pături groase, aveam impresia că afară era mai cald decât în cort. Atât de frig a fost! Am dormit cu hanorace, haine termice, căciuli, și tot ne-am trezit dimineață înțepeniți de frig. Dar a trecut și vestea bună este că nici nu am tras vreo răceală niciunul din noi. Mă întreb copiii care erau acolo, oare cum au putut să doarmă?
Pe de altă parte, noi am fost cei care am vrut o experiență autentică, ori nu poți cere autenticitate și să ai calorifer noaptea. Beduinii chiar așa dormeau, în frig. Și astfel, am ajuns să-i apreciez și mai mult pentru că… au supraviețuit.
Într-o discuție de a doua zi cu Eid, îmi spunea că acum au case, au încălzite, au aer condiționat. Dar, tabăra din deșert, vrea să arate turiștilor, nu cum trăiesc ei acum, ci cum trăiau în trecut. A fost o experiență totală!